De Adam Schilasky
 | |
| Adam Schilasky, editor in chief |
Nu știu dacă
va mai amintiți, dar printre cei mai buni ziariști din vechime se aflau Tudor
Arghezi, Mihai Eminescu, iar unul dintre cei mai mari jurnaliști, Mircea Carp,
a avut o viață care ar putea inspira lejer scenariul unui film de aventură. În
acele vremuri vechi, ziariștii erau prieteni cu vedetele, nu cu toate, că mereu
au fost mai multe tabere; apoi ziaristul era vedetă la rândul lui.
Ziaristul scria ce simțea sau ce auzea pe la
cârciumă sau pe la coafor, că acolo se nășteau și explodau cele mai tari bârfe.
Mai nou,
cică, ar fi o rușine ca ziarist, să fii prieten cu vedetele, și mai urât de
atât, cică, ar fi să fii considerat tu oarecum persoană publică.
"Ziaristul
perfect" pentru conducere este ziaristul așa decent încât zici că seamănă cu
enervantul Mazarin, gri și cu nasul lung dar cu burta umflată de atâtea pișcoturi șparlite
de la evenimente. "Ziaristul perfect" pentru șefi, nu numai că arată ca o broască
mofluză și impertinentă, dar mai este și hoață ca un corb în plină zi. Nu numai
că mai colaborează prin alte părți deși are portofelul plin de chitanțe de
decontat, bonuri de masă și prime, dar uneori, cu nesimțire, scrie și pentru
concurență. Greșit! Nu nu scrie, doar copiază titlurile din ziar, noaptea, pe
la 21.00 și da la colegii de peste drum - , pentru că un "ziarist perfect" stă
de dimineață până noaptea la redacție, unde după cele trei pauze “de masă” și
cele 20 “de țigară” și alte 10 “de baie”, mai scrie câte un articol luat de pe
FB și condimentat cu multe invenții gen: "mi-a dat și mie o declarație, nu
apare nicăieri!" (păi normal că nu apare nicăieri, pentru că declarația este semi-inventată!).
"Ziaristul
perfect" pentru șefi este ori gras, neras, burtos și mereu vorbește cu câte o
persoană importanta la telefon, mereu ar fi, cica, ofertat de alte publicații, mereu
carcotește pe seamă șefului - dar șeful nu știe, că de față cu șeful, “ziaristul
perfect” este slugarnic și libidinos.
"Ziaristă
perfectă" este altfel. Este grasa de atata stat pe scaun si jucat Tetris sau Ferma, sau slaba de la ulcer pe fond nervos si invidie. Ea tremură ca varga când trebuie să vorbească pe bune cu o
persoană publică, de aia are doar câteva surse prietene, amice cu persoane publice, pe
care le sună de 100 de ori pe săptămâna, ca o obsedată. Când în sfârșit trebuie
să vorbească pe bune cu o vedetă, ziarista perfectă face icter, se umple de bube roșii
pe față și pe gât, înghite, de stress, hulpav, jumate de saorma ascunsă în dulap, apoi cu
ochii umflați ca la boxer, își drege glasul și pune o întrebare. Idioata, de cele mai multe ori. 90% din
cazuri, ziaristei i se închide telefonul în nas, dar ea tot scrie articolul,
mândră că a reușit să sune “la vedetă”....
Și când te
gândești ce simplă și frumoasă poate să fie presa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu